La data de 29.11.2022, în grupa de bucătari-chelneri, sub eghida maistrului Guțu Piotr, s-a derulat evaluarea finală a abilităților la modulul Prepararea supelor. În scopul evaluării rezultatelor învățării la final de modul, s-a propus prepararea următoarelor supe:
- zamă de găină;
- borș cu varză și cartofi;
- soleanca de casă.
Elevii au dat dovadă de cunoaștere și respectarea consecutivității proceselor tehnologice, respectând normele igienico-sanitare și cerințele de securitate și sănătate în muncă. Produsul finit a coincis cu cerințele standardului de calificare, având indicii organoleptici de calitate. Făcând primii pași pe făgașul meseriei de chelner, elevii au efectuat servirea supelor conform cerințelor curriculare.
Succese la acumularea cunoștințelor și abilităților la viitoarele module.