Recent, o echipă de elevi de la IP Școala Profesională din Cupcini, Edineț, a participat, în orașul Bălți, la Concursul Național militar-sportiv „Scutul Tinerilor Patrioți”, ediția a X -a, organizat de către Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.

Cu ocazia acestui eveniment, care a fost desfășurat în scopul comemorării eroilor structurilor de forță: MAI, MA, MJ, SIS, echipa a reușit să se claseze pe locul al doilea la diverse probe sportive.

Diplomele și medaliile, înmânate de către reprezentanții Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova: Lupașcu Alexandru și Samotiuc Ivan, împreună cu reprezentanții Centrului Militar Raional Edineț: Lambarschi Iurie, locotenent major și Suslenco Anatolie, locotenent, sunt o recunoaștere nu doar a abilităților sportive ale elevilor, ci și a spiritului de echipă și dedicarea lor față de valorile naționale.

Această competiție le-a oferit ocazia elevilor să se bucure de o atmosferă competitivă, de camaraderie, elemente esențiale în dezvoltarea lor personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *