Joi, 15.11.2018, 18:24
Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare





Blogul şcolii

Şcoala Profesională în Youtube.com


Școala Profesională, vă propune cursuri:


Bucătar – 6 luni
Barman – 3 luni
Chelner – 3 luni
Electromontor – 4 luni
Electrosudor – 4 luni
Sudor mase plastice PVC – 3 luni

Taxa de studii – 462 lei/lună
Vârsta - de la 16,5 ani
Tel. de contact 0 246 72241



Şcoala Profesională Cupcini

Despre școala

   Сupcini  este un oraş din raionul Edineţ de la nordul Republicii Moldova. Oraşul Cupcini de azi se află pe autostrada Chişinău – Cernăuţi şi este străbătut de la est la vest de râul Ciuhur.  

  Denumirea localităţii provine de la numele boierilor Cupcici, vestiţi în Ţara Moldovei. Cel mai influent a fost Ion Cupcici, care în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) a deţinut funcţia de logofăt la curtea domnitorului. Vornicului Cupcici, care în timpul domniei lui Alexandru cel Bun stăpânea satul Cupca din ţinutul Suceava şi o mare moşie pe cursul de sus al râului Ciuhur din ţinutul Hotin, pe 15 iunie 1431, domnitorul  i-a întărit boierului Cupcici un şir de sate şi moşii, inclusiv cea de la "Vadul de piatră de pe Ciuhur". Pe această moşie au apărut satele Cupcini, Brătuşeni şi Chetroşica Veche.

    Odată cu  industrializarea  intensă a oraşului Cupcini, a apărut și necesitatea de a pregăti  muncitori calificaţi pentru deservirea tehnică şi tehnologică a industriei orașului, deaceea a fost construită o școala profesională, pe un loc mlăștinos , nu departe de râul Ciuhur, care între anii 1972 – 1974, devine filială pe lângă fabrica de conserve din or.Cupcini, cu un contingent de 120 de elevi, a căror pregătire profesională era asigurată de 4 maiştri şi 2 profesori de specialitate.

    În anul 1975 a fost înfiinţată Şcoala Tehnică nr.14. La momentul fondării școala începuse procesul de instruire în două clase nu prea mari, cu trei învățători,  trei maiștri de producție și un educator; numărul elevilor constituia 60 de persoane. Primele profesii au fost: ajustor pentru utilajul de conserve, sterilizator, laborant.

   Între anii 1975 – 1977,  Şcoala Tehnică nr.14, cu statut independent,  pregătea specialişti calificaţi pentru fabrica de conserve: fierbători, laboranţi, reglori şi aparatişti- sterilizatori; contingentul fiind de 180 de elevi cu 6 maiştri şi 2 profesori de specialitate.

   Din 1977 devine Şcoala Tehnică Profesională nr.18, având un contingent de 210 elevi, în bază de 10 clase şi 150 elevi, în bază de 8 clase, cu 16 profesori de instruire profesională şi cultură generală, 14 maiştri şi 5 educatori. Pe lângă profesiile anterioare, școala a început să pregătească și electricieni, maşinişti în domeniul instalaţiilor frigorifice.   

     În urma unor reforme şcolare, prin anii 2000, instituţia capătă statut de Şcoală Profesională Polivalentă.

     În rezultatul reorganizării şi comasării Şcolii Profesionale nr.1 şi a Şcolii Profesionale nr.2, conform hotărârii Guvernului nr.580 din 10 august 2012, instituția primește statut de Şcoală Profesională.

     Instituția de învățământ, de aproape 15 ani, și-a reorientat activitatea de pregătire a specialiștilor pentru economia națională, conform standardelor europene. Cadrele didactice au fost implicate în mai multe proiecte internaționale, organizate de către țările UE.

   În anul 2000, un grup de profesori ai școlii au mers în Danemarca pentru a studia experiența de pregătire a specialiștilor din această țară. În anii 2000-2001 , maiștrii-instructori s-au aflat la expoziția din Hannover, Germania, unde au studiat sistemul de învățământ de profil, având posibilitatea să se familiarizeze cu activitatea unui centru de pregătire a specialiștilor în prelucrarea metalului. În baza proiectului CONSEPT, finanțat de Liechtenstein, au fost procurate utilaje în valoare de 2446200 de lei. Tot această țară a alocat peste 800 mii de lei pentru procurarea utilajelor la specialitățile Bucătar și Cofetar, precum și pentru termoficarea căminului și schimbarea geamurilor.

    Pe parcursul anilor 2009-2015, în cadrul proiectului Senior Experten Service, inițiat de Camera de Comerț și Industrie din Moldova și Fondul Bosh SES, a avut loc o serie de evenimente privind schimbul de experiență între profesorii școlii și 13 experți din Germania, care au predat lecții în fața elevilor, au organizat școlarizări pentru maiștri-instructori.  

 
   

Colaborarea cu diverse instituții, organizații, fundații este o consecință a străduințelor tuturor angajaților și ale colectivului de elevi din Școala Profesională din orașul Cupcini, o condiție a îmbunătățirii calității serviciilor educaționale și de dezvoltare a instruirii profesionale.

    Astăzi în școală activează peste 100 de angajați, dintre care 65 de cadre didactice. Școala dispune de 14 cabinete de pregătire teoretică, 5 laboratoare, 9 ateliere, 2 săli de sport , 2 cămine, 2 biblioteci.

    Astăzi elevii studiază următoarele specialități: Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor, Mecanic auto, Electrogazosudor-montator, Bucătar, Cofetar.

   Pe parcursul anilor, au fost pregătiţi peste 8 mii specialişti pentru economia naţională a republicii în diverse domenii. Apărută ca o necesitate, din considerente economice, şcoala noastră rămîne o soluţie pentru cei cu venituri mici, dornici de a face carte şi a se înarma cu profesie.

   Elevii noştri au adoptat sloganul şcolii: La Cupcini MUNCA te modelează, ŞCOALA te formează!”

Яндекс.Метрика